Un român care și-a pierdut buletinul, acum 20 de ani, s-a trezit cu o DATORIE de peste 800 de mii de euro la Fiscul italian. Cum s-a ajuns aici

Un român care și-a pierdut buletinul, acum 20 de ani, s-a trezit cu o DATORIE de peste 800 de mii de euro la Fiscul italian. Cum s-a ajuns aici
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 26/03/2024, 22:18
Actualizat: 26/03/2024, 22:21

C.B., un cetățean român de 40 de ani care locuiește în Valdelsa (sau Val d’Elsa), în Toscana, centrul Italiei, a fost protagonistul unui caz de furt de identitate. Erau datorii pe care le făcuse altcineva în numele său, fiind vorba de amenzi pentru evaziune fiscală. Ulterior, cazul său a fost prezentat în presa din Italia.

El a reușit să câștige un proces împotriva Fiscului din peninsulă, după ce a fost executat silit pentru o datorie de peste 800 de mii de euro, demonstrând că nu-i aparținea datoria și era făcută de un conațional , care i-a furat identitatea.

Bărbatul și-a pierdut cartea de identitate în 2003, iar 20 de ani mai târziu, în 2023, a primit o somație de plată, un act care vizează executarea silită, în valoare de 807 mii de euro, din partea Agenției de Venituri, potrivit G4Media.ro.

Din fericire pentru el, datorită activității avocaților săi, românul a reușit să își dovedească cauza, câștigând procesul cu Agenzia delle Entrate în fața Tribunalului Fiscal, iar datoria a fost în cele din urmă anulată.

Totuși, nu este exclus să apară și alte datorii acumulate în anii mai recenți de către cel care i-a furat identitatea.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
EXCLUSIV! Un șofer din Galați a devenit erou după ce a oprit traficul pentru a...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
O pictură celebră a lui Van Gogh respectă surprinzător de bine legile fizicii